Ce mă face un „monstru”

Postarea ce urmează o să fie destul de scurtă, pentru că vreau să vă  dau timp de gândire.

 

În timp ce căutam să-mi hrănesc obsesia legată de citate, am gasit o imagine în care scria cam așa:

” Imaginează-ți un monstru. Acum gândește-te ce-l face să fie un monstru.”


Ei bine…

Monstrul meu avea o formă nedefinită, ochii mari și roșii si o privire ce exprima doar ură. Aproape se pierdea în întunericul în care se afla. Stătea neclintit, nu respira și nu scotea niciun fel de sunet. Doar era acolo, într-un spațiu întunecat, nelăsând loc de trecere, asemenea unui paznic.

De ce era un monstru?

Pe lângă faptul că mi-a fost imprimată o astfel de imagine din desenele animate, de când eram copil… Nu știam ce să spun. Era un monstru, doar pentru că mi-era teamă de el. Sau mai bine spus, de imaginea lui.

Cea mai interesantă parte era că simțeam că mă regăsesc în el. Era parte din mine și era modul în care m-am autodescris foarte mult timp.

Era scutul meu de apărare, deci prin propria mea definiție, eram un monstru. 



De asemenea.. Era un monstru pentru ca arata diferit. Nu era încadrat in „normalul” cu care ma obișnuisem.

Și stau să mă gândesc… Doar aparența crează un monstru? Doar ceea ce vedem în exterior? Nu ar trebui să clasific un monstru conform lucrurilor pe care le face, ci nu a modului în care arată?

Eram un monstru. Eu si toți oamenii ce se ascund in spatele unei aparente înfricoșătoare.

Însă sunt foarte curioasă…

Monstrul tău cum arată? 



Vă las atașat un citat de la unul din „monștri” mei preferați.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *